Exod la PSG dupa eliminarea din Liga Campionilor de catre Real Madrid

March 14, 2022

M-am convins de faptul ca posibilitatea ca PSG sa castige vreodata Liga Campionilor este una atat de mica incat faptul ca ai cei mai buni trei jucatori ai lumii nu este destul sa treci de o Real Madrid care nu-si mai gaseste atacul decat in Karim Benzema. Si nici francezul nu este suficient, avand in vedere faptul ca mai mult ca sigur Realul o sa fie eliminata de urmatoarea echipa de care va da in sferturi. Nu mai are echipa necesara sa nu se chinuie chiar si in situatia in care va avea parte de o tragere la sorti favorabila (cum s-a intamplat de altfel in multe alte situatii de-a lungul anilor in care trofeul Champions League a mers pe Bernabeu), iar o echipa ca Manchester City mai mult ca sigur ca ar scoate-o din joc daca cele doua s-ar intalni intr-un anume moment. Ca sa nu mai zic de un Liverpool sau un Bayern care ar spala pe jos cu vedetele imbatranite de pe Bernabeu in acest moment. Da. In aceste conditii in care ai un Real cazut complet, care profita maxim de pe urma lipsei de competitie in La Liga pentru a-si asigura un titlu pe care nu l-a mai vazut de ani buni, sa ai 1-0 in meciul tur, 1-1 in ultimul sfert de ora si sa primesti pana in minutul 90 doua goluri care sa te scoata efectiv din competitie. Pentru PSG-ul care a suferit una dintre cele mai grele infrangeri in fata Barcelonei in acea remontada in care trioul MSN a avut ultima sansa de a straluci inainte ca Neymar sa se duca la Paris? Cu siguranta, Realul de acum le-ar fi dat 4-5 goluri. Dar totusi aceasta echipa are un Messi, un Mbappe, un Neymar… oameni care nu au fost in stare sa rastoarne situatia in ciuda statutului lor de vedeta.

Si astfel se lamureste si situatia lui Mbappe. Probabil ca omul ar mai fi stat la PSG daca s-ar fi reusit castigarea Ligii Campionilior, insa aceasta infrangere il trimite cu bilet doar dus la Madrid. Oricum francezul se gandea sa plece de la PSG inca din vara anului trecut, deci pana la urma nu ar fi altceva decat producerea inevitabilului in aceasta situatie. Potrivit presei, Mbappe ar urma sa semneze cu Real un contract, si nu e singurul care pleaca. Ar urma sa plece Pochettino, pentru ca lipsa de rezultate in ciuda lotului in acest sezon este acuta, iar cel mai probabil seicii deja il plang pe Thomas Tuchel, care a reusit sa aduca Liga Campionilor la Chelsea la nici 6 luni dupa ce a fost instalat in functie ca antrenor principal la clubul lui Roman Abramovic (ma rog, fostul club, ca urmeaza sa-l vanda in urma razboiului din Ucraina). Ar urma sa plece si Messi, despre care se spune ca s-ar intoarce la Barcelona, mai ales ca ar avea ocazia sa fie antrenat de Xavi, cu care de altfel se intelege foarte bine din perioada in care cei doi erau coechipieri la clubul blaugrana. Desi nu se stie in ce masura ar putea Barca sa-si revina chiar daca se intoarce Messi, dar vom vedea in cazul in care se va intampla. 

Alta figura care urmeaza sa paraseasca echipa din vara este nimeni altul decat presedintele clubului, Nasser al-Khelaifi, fostul tenismen fiind acuzat de fapte de coruptie in Elvetia, dosar care cel mai probabil se va solda cu o condamnare definitiva. Si astfel ramane la PSG doar Neymar, pentru ca nimeni altcineva nu-l vrea.